Penescu, eliberat sub control judiciar!

Penescu, eliberat sub control judiciar!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțatorul clubului de fotbal FC Argeș, Cornel Penescu, va fi
pus în libertate sub control judiciar, după ce Curtea de Apel
Pitești a respins recursul procurorilor DNA Pitești la decizia
Tribunalului Argeș care admisese cererea de eliberare provizorie
sub control judiciar a lui Penescu.

Magistrații Curții de Apel Pitești au respins, sâmbătă, recursul
formulat de procurorii DNA Pitești la decizia Tribunalului Argeș
care admisese cererea de eliberare provizorie sub control judiciar
a finanțatorului clubului de fotbal FC Argeș, Cornel Penescu,
sentința fiind definitivă și urmând să fie pusă de îndată în
aplicare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, în cel mult două ore, Cornel Penescu urmează să
părăsească arestul IPJ Argeș.

Prezent la ședința de judecată a Curții de Apel Pitești, Penescu
nu a făcut nicio declarație presei nici la venire, și nici la
plecare.

Cornel Penescu a fost adus, sâmbătă dimineață, pentru a asista
la ședința de judecată, unde a pledat pentru eliberarea sa imediată
sub control judiciar, iar ulterior sentința a rămas în pronunțare,
el fiind condus sub escortă în arestul Poliției Județene Argeș,
unde se află și în prezent. Curtea de Apel Pitești a decis să
respingă recursul procurorilor, astfel că Penescu urmează să fie
eliberat de îndată sub control judiciar.

Tribunalul Argeș a admis, joi, cererea de eliberare provizorie
sub control judiciar a lui Cornel Penescu, arestat preventiv pentru
dare de mită într-un nou dosar de corupție, decizia fiind însă
atacată cu recurs de către procurorii DNA Pitești.

Potrivit legislației în vigoare, după ce va fi eliberat sub
control judiciar, Cornel Penescu va avea mai multe interdicții.
Astfel, el nu va avea voie să părăsească țara, va trebui să se
prezinte la instanțele de judecată ori de câte ori este chemat, să
nu-și schimbe locuința fără încuvințarea Tribunalului Argeș, să nu
dețină, să nu folosească și să nu poarte niciun fel de arme.
Totodată, îi va fi interzis să meargă la manifestații fotbalistice
și să ia legătura cu ceilalți inculpați sau martori din dosar ori
cu familiile acestora.

Finanțatorul FC Argeș, Cornel Penescu, și fostul director al
societății PIC, Liviu Făcăleață, au fost arestați preventiv, în 11
mai, pentru 29 de zile, de către magistrații Tribunalului Argeș,
pentru infracțiuni de corupție. Penescu și Făcăleață sunt implicați
în dosarul în care fostul arbitru Ionică Serea și arbitrul Marius
Martiș, ambii din Focșani, sunt, de asemenea, arestați preventiv
pentru fapte de corupție.

Potrivit DNA, acționarul majoritar al Fotbal Club Argeș, Cornel
Penescu, este acuzat de dare de mită, iar directorul societății
PIC, Liviu Făcăleață, este acuzat de complicitate la infracțiunea
de luare de mită.

Cornel Penescu, Liviu Făcăleață, fostul arbitru Ionică Serea și
arbitrul Marius Martiș au fost trimiși în judecată de procurorii
DNA în stare de arest, pentru dare și luare de mită, respectiv
complicitate la aceste infracțiuni.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul
Teritorial Pitești îl acuză pe Gheorghe Cornel Penescu de dare de
mită, pe Ionică Serea de luare de mită și pe Liviu Ilie Făcăleață
și Marius Marian Martiș de complicitate la infracțiunea de luare de
mită.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în data de 18
martie 2009, Ionică Serea, în calitate de arbitru delegat de
Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul Federației Române de
Fotbal (FRF), a primit efectiv suma de 21.000 de dolari
(echivalentul a 15.960 de euro) de la Cornel Penescu, acționar
majoritar al Fotbal Club Argeș Pitești.

„Banii au fost remiși înainte de disputarea meciului de
fotbal dintre echipele Fotbal Club Argeș Pitești și Fotbal Club
Steaua București, programat a avea loc la data de 20 martie 2009,
prin intermediul inculpaților Făcăleață Liviu Ilie și Martiș Marius
Marian, pentru ca echipa Fotbal Club Argeș Pitești să obțină un
rezultat favorabil în meciul pe care urma să-l dispute, pentru ca
jucători din cadrul echipei gazdă să nu primească sancțiuni
disciplinare (cartonaș galben sau cartonaș roșu) și să fie aplicate
astfel de sancțiuni fotbaliștilor din echipa Steaua
București”
, se arată într-un comunicat de vineri al
DNA.

Procurorii au luat măsura aplicării sechestrului asigurător
asupra bunurilor mobile și imobile aparținând lui Penescu,
Făcăleață, Serea și Martiș, pentru ca instanța să dispună
confiscarea specială a banilor pretinși și primiți cu titlu de
mită.

Ionică Serea și Marius Martiș Marius au fost arestați de
Tribunalul Argeș la data de 30 aprilie. Cornel Penescu și Liviu
Făcăleață au fost arestați de aceeași instanță în 11 mai. Dosarul
va fi judecat la Tribunalul Argeș.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarea oră poate schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarea oră poate schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×